Strain of venue application dismissed due to prior resolution of underlying civil case
Sintesi Legislator
Generato dall'IAThe High Court of Cassation and Justice dismissed the request for change of venue, resulting in a dismissal without appeal. The dispute concerned a civil case filed at the Sibiu Tribunal, where the petitioner sought to transfer the jurisdiction for the adjudication of the proceedings. The decisive legal basis for the dismissal was that the underlying case had already been concluded and solved, rendering the request for a change of venue moot and inadmissible.
Regesto Legislator
Generato dall'IAStrain of venue application dismissed due to prior resolution of underlying civil case: Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 6980/306/2011 al Tribunalului Sibiu a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat.
Parole chiave
Generato dall'IADecisioni correlate
Generato dall'IATesto completo
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta SC I.R. SRL.
La apelul nominal lipsesc petenta SC I.R. SRL și intimata Primăria Șelimbar prin primar.
Ministerul Public este reprezentat de procuror Ș.S.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 6980/306/2011 al Tribunalului Sibiu a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat.
Procurorul solicită respingerea cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenta SC I.R. SRL prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 6980/306/2011 al Tribunalului Sibiu.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2012.
Procesat de GGC - DG