Legislator Jurisprudence & Législation
Decizia nr. 5395/2010 Généré par l'IA

Extraordinary appeal inadmissible against non-appealable venue transfer order

Numéro de cause Decizia nr. 5395/2010
Autorité / Tribunal
Juridiction Roumanie (RO)
Date de la décision
Issue du litige Irrecevable (Inadmissible)

Synthèse Legislator

Généré par l'IA

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the party's request to quash a prior order, thereby upholding the lower court's decision. The dispute concerned a petition to annul an order granting a transfer of venue for a civil case from one district court to another, with the applicant arguing that they had not been legally summoned during the initial transfer proceedings. The Court held that under Article 40(4) of the Code of Civil Procedure, decisions on venue transfers are issued without motivation and are expressly excluded from any appellate remedy; consequently, the alleged procedural defect in the summoning process could not serve as a valid ground for challenge, rendering the annulment petition inadmissible.

Regeste Legislator

Généré par l'IA

art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ; Extraordinary appeal inadmissible against non-appealable venue transfer order: Conform art. 40 alin. (4) teza I C. proc. civ., hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și nu este supusă niciunei căi de atac.

Mots-clés

Généré par l'IA
procédure en annulation code de procédure civile cas d'exclusion motifs de cassation questions procédurales citation à comparaître

Dispositions légales citées

Généré par l'IA
Généré par l'IA

Vous souhaitez savoir comment cet arrêt s'applique à votre dossier ?

Analysez cette décision avec la législation fédérale, le droit cantonal, la doctrine et la jurisprudence subséquente dans Legislator AI.

Ouvrir dans Legislator →

Texte complet

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la 4 noiembrie 2009, contestatoarea I.M.M. a solicitat anularea Încheierii nr. 7029 din 26 iunie 2009 a instanței supreme.

În motivarea contestației în anulare s-a arătat că prin Încheierea nr. 7029 din 26 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare a Dosarului nr. 28295/3/2008 de la Tribunalul București la Tribunalul Vâlcea.

La judecata cererii de strămutare contestatoarea nu a fost legal citată.

Contestația a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Contestația în anulare este inadmisibilă și va fi respinsă în consecință, pentru următoarele considerente:

Conform art. 40 alin. (4) teza I C. proc. civ., hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și nu este supusă niciunei căi de atac.

Față de exprimarea clară a legiuitorului, eventuala nelegalitate a procedurii de citare în cursul acestei proceduri nu poate constitui motiv de critică prin intermediul vreunei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea I.M.M. împotriva Încheierii nr. 7029 din 26 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, pronunțată în Dosarul nr. 540/1/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2010.

Procesat de GGC - DG