Decizia nr. 1181/2013 — Statelessness and retransfer to Germany: unjustified refusal of administrative action and absence of statutory obligation to resettle

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 07 martie 2011, reclamanții C.S., C.L.L., C.M., C.L., C.F., C.S.(J.), C.L.J., C.E., C.F.C., C.A.P., și C.L., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Craiova, Ministerul Administratiei și Internelor au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea statului român respectiv a M.A.I. la retrimiterea imediată a reclamanților în Germania, conform prevederilor legale în vigoare, respectiv art. 2 alin. (5) al Convenției de preluare din 1992 și a precedentelor în materie precum și, sau în caz contrar acordarea de ajutor social de către Primăria Craiova, suspendat în conformitate cu Legea nr. 416/2001 republicată respectiv acordarea de locuință socială din fondul locativ al Municipiului Craiova.

S-a solicitat de asemenea obligarea statului român la daune morale și materiale.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că statul român le-a încălcat o serie de drepturi și au fost supuși unui tratament inuman și degradant.

Prin sentința nr. 1334 din 14 iunie 2011, în considerarea calității pârâtului, de autoritate publică centrală, instanța a declinat cauza către Curtea de Apel Craiova.

În perioada 21 octombrie 2011 - 16 decembrie 2011, cauza a fost suspendată în baza art. 242 alin. (1) pct. 2. C. proc. civ.

La data de 29 noiembrie 2011, reclamanții au formulat cerere de repunere pe rol și precizări privind obiectul cererilor.

Prin Sentința nr. 668 din 16 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamanți.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență că din numeroasele explicații ale reclamanților, în considerarea art. 8 din Legea nr. 554/2004, reiese că se invocă refuzul nejustificat al M.A.I. sau al Consiliului Local Craiova de a-i retrimite în Germania.

A apreciat Curtea că din actele dosarului nu rezultă un refuz al M.A.I. sau al Consiliului Local Craiova.

Mai mult, s-a mai reținut că deși instanța a solicitat lămuriri, reclamanții nu au indicat baza legală a acestei retrimiteri, iar instanța nu a putut identifica un temei juridic care să stabilească o astfel de obligație.

A mai reținut instanța că din corespondența purtată cu autoritățile publice locale și centrale, rezultă ca reclamanților li s-a răspuns la solicitările adresate acestor autorități, în funcție de competențele lor legale, astfel că nu poate fi vorba de un refuz nejustificat din partea instituțiilor pârâte.

În ceea ce privește capetele de cerere privind obligarea statului român la daune morale și materiale, s-a apreciat ca fiind neîntemeiate, având în vedere că nu s-a putut reține o atitudine abuzivă din partea pârâților.

Împotriva hotărârii pronunțată de Curtea de Apel au declarat recurs reclamanții C.L.M., C.S., C.L.L., C.M., C.L., C.F., C.S.(J.), C.L.J., C.E., C.F.C., C.A.P. și C.L.

Conform art. 3021 C. proc. civ. cererea de recurs cuprinde mențiuni obligatorii explicit și limitativ enumerate de legiuitor printre care și mențiunea indicării motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

În cauză, recurenții nu s-au conformat dispozițiilor înscrise în art. 3021 și art. 304 C. proc. civ., nu au indicat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

De altfel, prin cererea de recurs recurenții-reclamanți reiau argumentele prezentate în cererea de chemare în judecată referitoare la refuzul nejustificat al instituțiilor intimate-pârâte de a-i retrimite în Germania, conform prevederilor legale în vigoare, respectiv art. 2 alin. (5) al Convenției de preluare din anul 1992.

Înalta Curte, analizând recursul în raport de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele și în limitele ce urmează a fi expuse.

Prin cererea de chemare în judecată, ce formează obiectul litigiului de față, reclamanții invocă refuzul nejustificat al M.A.I. de a-i retrimite în Germania și al Consiliului Local Craiova de a le acorda ajutor social, constând în locuință socială din fondul locativ al Municipiului Craiova.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Instanța de control judiciar reține că din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă un refuz nejustificat al M.A.I. sau al Consiliului Local Craiova, ca urmare a corespondenței purtate cu recurenții-reclamanți.

În cauza de față însă recurenții nu au dovedit existența refuzului nejustificat din partea autorităților intimate de a răspunde sau a soluționa cererile, deoarece răspunsul transmis de autoritățile sesizate nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În cauza de față, nu poate fi imputată intimaților-pârâți împrejurarea că nu au procedat, urmare a solicitării reclamanților, la comunicarea unui răspuns, în funcție de competențele lor legale, dovadă fiind în acest sens corespondența purtată de părți cu autoritățile publice locale și centrale.

Astfel, în cauză reclamanții au primit un răspuns, iar împrejurarea că aceștia sunt nemulțumiți nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare și nici nu conferă dreptul la despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, atât O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cât și Memorandumul privind soluționarea problemei apatrizilor de origine română aflați în Germania, aprobat de către Primul Ministru al României, la data de 22 martie 2001, la care recurenții fac referire în cuprinsul cererii de recurs, nu prevăd o astfel de obligație în sarcina intimatului M.A.I.

Nici criticile recurenților-reclamanți potrivit cărora se impune ca aceștia să fie retrimiși în Germania, pe motiv că au fost supuși la rele tratamente în România, nu pot fi primite, întrucât conform dispozițiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei revine reclamantului, or corect s-a reținut că aceștia nu au adus nici un mijloc de probă în susținerea acestei afirmații, pentru ca instanța să poată stabili în ce măsură o astfel de cerere este întemeiată.

Pentru considerentele arătate, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.L.M., C.S., C.L.L., C.M., C.L., C.F., C.S. (J.), C.L.J., C.E., C.F.C., C.A.P. și C.L. împotriva sentinței nr. 668 din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2013.