Partition of marital assets: accessory jurisdiction of the court hearing the divorce overrides value-based material competence
Rumänien (RO)
Legislator-Zusammenfassung
KI-generiertThe High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's recourse, quashed the conflicting judgments of the lower instances, and remanded the case to the Tribunal of Sibiu for a re-examination of the appeal on the grounds of a fundamental violation of material jurisdiction. The dispute concerned the partition of marital assets following a divorce, where the parties disagreed on the division of common property. The Supreme Court held that actions for the partition of common marital property are accessory to the main divorce action and must be judged by the same instance as the principal claim, regardless of the value of the assets. Consequently, the specialized jurisdiction of the County Court (Judecatoria) was affirmed over the Tribunal, as the material competence for such family law matters is not determined by the financial threshold under the old procedural code provisions, but strictly by the nature of the accessory request tied to the divorce.
Legislator-Regeste
KI-generiertart.17 C.proc.civ; Partition of marital assets: accessory jurisdiction of the court hearing the divorce overrides value-based material competence: La termenul de judecată din 2.04.2003 instanţa de recurs a pus în discuţie, din oficiu, în conformitate cu art.306(2) C.proc.civ. motivul de casare de ordine publică privind competenţa materială a Tribunalului Sibiu de a judeca în fond, ca primă instanţă cauza de faţă, care are ca obiect principal supus judecăţii o acţiune prin care se solicită partajul bunurilor comune, dobândite în timpul căsătoriei de reclamantul S.C. și pârâta C.M., în raport cu prevederile legii în vigoare la data sesizării instanţei cu acţiunea de partaj de bunuri comune formulate la 12.XI.1997.
Schlagwörter
KI-generiertZitierte Gesetzesbestimmungen
KI-generiertVerwandte Entscheide
KI-generiertVolltext
Bunuri comune. Împărţire. Instanţa competentă
Competenţa de soluţionare a acţiunilor de împărţire a bunurilor comune revine judecătoriei, indiferent de valoarea bunurilor în discuţie
Secţia civilă, decizia nr.1628 din 17 aprilie 2003
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr.331 din 29 mai 2000, a dispus, printre altele, partajul bunurilor comune ale foștilor soţi S.D. și C.M., în sensul prevăzut în hotărâre.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr.38/A din 22 martie 2002 a admis apelul declarat de C.M. și, privitor la bunurile comune, a dispus o altă împărţeală, prevăzută în hotărâre.
Împotriva deciziei, a declarat recurs S.D.
La termenul de judecată din 2.04.2003 instanţa de recurs a pus în discuţie, din oficiu, în conformitate cu art.306(2) C.proc.civ. motivul de casare de ordine publică privind competenţa materială a Tribunalului Sibiu de a judeca în fond, ca primă instanţă cauza de faţă, care are ca obiect principal supus judecăţii o acţiune prin care se solicită partajul bunurilor comune, dobândite în timpul căsătoriei de reclamantul S.C. și pârâta C.M., în raport cu prevederile legii în vigoare la data sesizării instanţei cu acţiunea de partaj de bunuri comune formulate la 12.XI.1997.
Potrivit dispoziţiilor art.2 pct.1 lit.”b” C.proc.civ., în redactare avută înainte de modificările dispuse prin O.U.G. nr.138/2000, intrate în vigoare la 2 mai 2001, tribunalele judecau în primă instanţă procesele și cererile privind drepturi și obligaţii rezultând din raporturi juridice civile al căror obiect avea o valoare de peste 150.000.000 lei.
Dispoziţia legală menţionată se referea însă strict la procese și cereri ce au ca obiect, drepturi și obligaţii rezultând din raporturi juridice civile și nu din raporturi juridice de dreptul familiei.
Regimul comunităţii de bunuri, reglementat de Codul familiei, constituie singurul regim legal obligatoriu, în ceea ce privește drepturile și obligaţiile patrimoniale ale soţilor în timpul căsătoriei.
Prin prevederile Codului familiei, sunt reglementate, între altele, încheierea și desfacerea căsătoriei, efectele căsătoriei, fiind totodată stabilite drepturile și obligaţiile patrimoniale ale soţilor.
În același cadru sunt incluse și dispoziţiile legale referitoare la partajul bunurilor comune ale soţilor, Codul familiei prevăzând în art.36 că la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soţi, potrivit învoielii acestora, iar dacă soţii nu se învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune, va hotărî instanţa judecătorească.
Rezultă că orice cerere de partajare a bunurilor comune, întemeiată pe dispoziţiile art.36 din Codul familiei, are caracterul unei cereri accesorii la cererea de divorţ, indiferent dacă a fost formulată odată cu aceasta sau separat, după desfacerea căsătoriei, ca în speţa de faţă, soluţionarea ei, neputând fi atribuită, sub aspectul competenţei materiale, în raport cu criteriul valoric instituit prin art.2 pct.1 lit.”b” C.proc.civ. (în redactarea anterioară datei de 2 mai 2001), ci numai ţinându-se seama de obiectul acţiunii principale, respectiv, al desfacerii căsătoriei. În această chestiune își găsesc aplicaţiunea dispoziţiile art.17 C.proc.civ., potrivit cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Prin urmare, cererile având ca obiect partajarea bunurilor comune, dobândite de soţi în timpul căsătoriei, indiferent de valoarea masei partajabile, revin competenţei de soluţionare a judecătoriei, atât în cazul în care au fost introduse concomitent cu acţiunea principală de desfacere a căsătoriei, cât și atunci când asemenea cereri sunt formulate separat.
În consecinţă, s-a admis recursul s-au casat hotărârile pronunţate cu încălcarea competenţei materiale a instanţelor și s-a trimis cauza la Tribunalul Sibiu pentru soluţionarea apelului declarat de reclamant.