Legislator Rechtsprechung & Gesetzgebung
Decizia nr. 85/2012 KI-generiert

Recourse against final non-prosecution order inadmissible under amended criminal procedure code

Geschäftsnummer Decizia nr. 85/2012
Gericht / Behörde
Rechtsordnung Rumänien (RO)
Entscheiddatum
Ausgang Nichteintreten / Unzulässig (Inadmissible)
Kostenauflage zulasten Beschwerdeführer/in

Legislator-Zusammenfassung

KI-generiert

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the complainant as inadmissible, leaving the Court of Appeal's decision final and binding, and ordered the appellant to pay 200 lei in judicial expenses to the state. The dispute involved a procedural challenge by a complainant against a Court of Appeal judgment that had upheld a prosecutor's order of non-prosecution, with the appellant arguing that the lower court erred in finding no criminal indicators. The Supreme Court held that under the 2010 amendments to the Code of Criminal Procedure, decisions resolving complaints against prosecutors' non-prosecution orders are final and not subject to any appeal, rendering the subsequent Cassation appeal legally impermissible based on the exclusive list of appealable decisions.

Legislator-Regeste

KI-generiert

art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 3851 alin. (1) C. proc. pen, art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Recourse against final non-prosecution order inadmissible under amended criminal procedure code: Potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010: Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit art. 2781 alin. (8) este definitivă.

Schlagwörter

KI-generiert
Strafprozessordnung Anfechtbarkeit des Rückweisungsentscheids Zahlungsbefehl Rückzug des Strafantrags E-Justice Ausstand des Staatsanwalts

Zitierte Gesetzesbestimmungen

KI-generiert
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Examinând recursul prin prisma dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
art. 3851 alin. (1) C. proc. pen
Cazurile în care persoana interesată poate declara recurs împotriva unei hotărâri sunt expres și limitativ prevăzute de art. 3851 alin. (1) C. proc. pen.
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Față de cele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționară.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
KI-generiert

Fragen Sie sich, wie dieser Entscheid auf Ihren Fall anwendbar ist?

Prüfen Sie diesen Entscheid zusammen mit Bundesrecht, kantonalen Erlassen, Kommentaren und Folgeentscheiden in Legislator AI.

Fall in Legislator öffnen →

Volltext

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 8 din 31 martie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara B.E. împotriva ordonanței din 18 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș.

Pentru a hotăra astfel, Curtea de Apel și-a însușit analiza procurorului reținând că din actele dosarului nu rezultă indicii că intimata ar fi comis fapte de natură penală.

Sentința penală poartă mențiunea Definitivă.

Împotriva acestei sentințe petiționara a declarat recurs.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010: Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit art. 2781 alin. (8) este definitivă.

Cazurile în care persoana interesată poate declara recurs împotriva unei hotărâri sunt expres și limitativ prevăzute de art. 3851 alin. (1) C. proc. pen.

Coroborând cele două texte de lege menționate anterior se observă că hotărârile prin care se soluționează plângerile formulate împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, sunt definitive, nefiind supuse niciunei căi de atac.

Sentința Curții de Apel Târgu Mureș este definitivă, fiind pronunțată după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Codului de procedură penală prin Legea 202/2010, astfel că nu mai poate fi promovată nicio cale de atac împotriva ei.

Față de cele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționară.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara B.E. împotriva sentinței penale nr. 8 din 31 martie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.